ActualitateTech

WhatsApp face schimbări controversate în aplicație. La ce să se aștepte utilizatorii

Here we go. WhatsApp va face schimbări importante în ceea ce privește aplicația, după mulți ani în care a rămas neschimbată. Oficialii Meta pregătesc modificări în ceea ce privește design-ul.

Modificări aduse aplicației WhatsApp

Noul design al WhatsApp este aici, iar rețeaua de socializare deținută de Meta îl descrie ca fiind „proaspăt, accesibil și simplu”. Chiar și așa, unii utilizatori nu par foarte încântați, notează Forbes.

Compania spune că filozofia de design are legătură cu „principiile de produs”. Ei vor să păstreze WhatsApp simplu, fiabil și privat.

„Le filtrăm prin intermediul unei lentile de design pentru a construi fluxuri intuitive și clare care funcționează universal și ajută oamenii să se conecteze, protejându-le în același timp intimitatea. Acordăm o atenție deosebită modului în care oamenii își folosesc dispozitivele și proiectăm interfața de utilizator pentru a completa experiența lor existentă, astfel încât WhatsApp să pară familiar și ușor de navigat”, se arată în comunicatul companiei.

Așadar, ce înseamnă acest lucru mai exact?

WhatsApp spune că a adus un plus aspectului aplicației, făcându-l accesibil, fiind în același timp atent la schimbările care afectează „memoria musculară a oamenilor”. Asta este de bine, pentru că nu există nimic mai enervant decât un redesign care te aruncă complet în aer atunci când folosești o aplicație sau un gadget.

WhatsApp spune că a introdus o nouă paletă verde consistentă în cadrul aplicației pentru o experiență unică. „Am luat în considerare peste 35 de iterații de culori diferite, aliniindu-ne în cele din urmă la verdele iconic al WhatsApp și optând pentru o paletă care permite asocieri armonioase de culori în întreaga aplicație. De asemenea, am sporit utilizarea culorilor neutre, permițându-ne să fim mai selectivi cu privire la locul și modul în care este folosit verdele.”

Totul pare destul de „inocent”, dar când noua versiune a ajuns pe telefoanele unor utilizatori, reacțiile au fost diferite, unii dintre ei plângându-se că noile culori nu sunt pe gustul lor. Modificările culorilor s-au dovedit surprinzător de controversate pentru mulți.

Principala problemă este faptul că nu este un upgrade opțional. Vor avea parte toți utilizatorii de el.

De altfel, interfața WhatsApp a primit recent un „facelift” semnificativ, iar printre cele mai notabile modificări se numără o nouă interpretare a modului întunecat (Dark Mode). Acesta a fost îmbunătățit pentru a oferi un contrast mai ridicat și tonuri mai intense, astfel încât să ofere o vizualizare mai confortabilă și mai puțin obositoare pentru ochi. De asemenea, interfața utilizatorului a fost actualizată, incluzând pictogramele, ilustrațiile și fundalurile ferestrelor de chat, care acum vor avea forme mai rotunjite și animații mai dinamice.

În plus, fundalul implicit al ferestrelor de chat a fost și el actualizat pentru a completa aspectul general al noii versiuni. Aceste schimbări, realizate de Meta, vin în contextul unei preocupări crescute pentru îmbunătățirea experienței utilizatorilor și a aspectului estetic al aplicației WhatsApp.

Ne poți urmări pe Google News, Facebook, Instagram, X, și YouTube

Alexandru
Alexandru are o experiență de peste 10 ani în mediul online, timp în care a publicat peste 5.000 de articole și a strâns cititori de prin toate colțurile lumii. Pasionat de artă și tehnologia viitorului, Alexandru scrie acum pentru NewsDealer. De asemenea, toate articolele de tip pamflet sunt semnate de Alexandru, care poate fi contactat pe adresa redacției, atât pentru a semnala "derapajele", dar și pentru colaborări.

.