Internațional

SUA testează săptămâna de școală de 4 zile. Părinții, singurii nemulțumiți

În Statele Unite a început un val de controverse legat de introducerea săptămânii de cursuri de patru zile în sute de școli. Scopul acestei schimbări este de a reduce stresul profesorilor. Cu toate acestea, mulți părinți nu sunt mulțumiți de această modificare.

Majoritatea sunt la muncă, iar acum se pare că trebuie să se gândească la diverse soluții cu cine trebuie să lase copilul.

La peste o lună de la începerea noului an școlar, experții în educație din 27 de state analizează rezultatele introducerii săptămânii de patru zile pentru elevi. Directorii a peste 900 de instituții de învățământ se arată entuziasmați, considerând acest program un succes.

„Avem deja rezultate pozitive. Ştiu că este încă devreme, dar, sincer, modul în care decurg lucrurile ne face să fim foarte încrezători,” spune David Pendergraft, inspector şcolar Kansas.

„Cred că copiii îşi dau mai mult interesul în cele patru zile cât sunt aici. Sunt prezenţi în număr mai mare la ore, şi cred că elevii sunt mai atenţi la ce se întâmplă la ore, sunt mai activi şi vin la şcoală odihniţi, nerăbdători. , gata să înveţe şi să se implice”, spune și Jason Walker, directorul şcolii Baxter Springs.

Părinții, singurii nemulțumiți

Părinții americani își exprimă îngrijorare în legătură cu săptămâna redusă de școală. Aceștia se confruntă cu provocări în găsirea unor soluții pentru îngrijirea copiilor în ziua liberă suplimentară și sunt preocupați de potențiala scădere a calității educației.

Cu toate acestea, profesorii asigură că programul elevilor a fost extins cu 35 de minute pe zi pentru a compensa pierderea materiilor.

„Nu cred că prelungirea programului în cele patru zile, astfel încât să avem o zi liberă, va ajuta pe nimeni la îmbunătăţirea rezultatelor la teste sau la alte examene”, spune un părinte.

În Europa deja se practică acest program. În Danemarca, Aalborg, elevii au trecut la patru zile pe săptămână, dar motivul principal fiind anxietatea și stresul cu care se confruntau după ce s-au întors la cursuri, după pandemia de COVID.

Ne poți urmări pe Google News, Facebook, Instagram, X, și YouTube

Alexandru
Alexandru are o experiență de peste 10 ani în mediul online, timp în care a publicat peste 5.000 de articole și a strâns cititori de prin toate colțurile lumii. Pasionat de artă și tehnologia viitorului, Alexandru scrie acum pentru NewsDealer. De asemenea, toate articolele de tip pamflet sunt semnate de Alexandru, care poate fi contactat pe adresa redacției, atât pentru a semnala "derapajele", dar și pentru colaborări.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *