LifestyleVedete

S-a mai stins o legendă a muzicii! „L’Italiano” Toto Cutugno a murit

S-a mai stins o legendă a muzicii! Cântărețul și compozitorul pop italian Toto Cutugno a decedat la vârsta de 80 de ani. Compozitor, instrumentist, cântăreţ, Toto Cutugno s-a născut la 7 iulie 1943, la Fosdinovo, Toscana, Italia.

„L’Italiano” Toto Cutugno a murit

Toto Cutugno, cunoscut mai ales pentru hitul său internațional L’Italiano din 1983, a murit marți la spitalul San Raffaele din Milano, la vârsta de 80 de ani, transmit agențiile de presă italiene.
 
Vestea a fost anunțată de managerul său, Danilo Mancuso, care a declarat că Toto Cutugno a murit „după o lungă boală” și că starea sa de sănătate se deteriorase în ultimele luni.
 

În 1966, Cutugno a pus bazele propriului său grup – Toto e i Tati – având un repertoriu alcătuit din melodii compuse de el, transmite Agerpres.A devenit cunoscut şi în Franţa în calitate de compozitor, melodia sa „Africa” a fost preluată, în 1975, de Joe Dassin, cu titlul „L’ete Indien”.

Această melodie s-a bucurat de un succes extraordinar în întreaga lume, fiind înregistrată în peste 350 de variante. Un an mai târziu, faima lui Cutugno ca autor a crescut tot datorită lui Joe Dassin, pentru care a compus o altă melodie intitulată „Et si tu n’existais pas”.

Din acel moment, a început să scrie melodii pentru mulţi artişti în vogă – Mireille Mathieu, Johnny Halliday, Michel Sardou, Claude François, Sheila, Domenico Modugno, Gigliola Cinquetti, Joe Dassin, Dalida, Michel Sardou, Adriano Celentano, Gianni Nazzaro, Ricchi e Poveri, Paolo Mengoli, Ornella Vanoni, Stefano Borgia, Luis Miguel, Sandro Giacobbe, Claudia Mori, Drupi, Ray Charles, Peppermint 2, Carene Cheryl, Robert Carpentier, Vicky Leandros, Petula Clark, Olivia Newton John, Marcella, Santino Rochetti, Giorgio Moroder.

Toto a concertat și în România

Toto a fost prezent la „Cerbul de Aur”, festival organizat la Brașov, în 1993.

De altfel, în 2022, italianul trebuia să susțină un concert în România, dar, din cauza problemelor de sănătate, a anulat toate concertele din acel an.

„Problemele de sănătate il forţează pe TOTO CUTUGNO, la cererea medicilor, să anuleze toate concertele ce urmau sa fie susținute in anul 2022.

Sănătatea artistului s-a degradat in ultima perioada din cauza afecțiunilor cronice avute, in trecut fiind diagnosticat cu cancer metastatic la prostată. In luna Aprilie 2022 artistul italian a suferit complicații si a fost internat de urgenta in stare critică într-un spital privat .

Datorită eforturilor medicilor starea lui este stabilă, aceștia interzicându-i orice forma de efort. In prezent artistul se afla sub stricta supravegherea medicală,” se arăta în comunicatele de presă de la acea vreme.

 

Ne poți urmări pe Google News, Facebook, Instagram, X, și YouTube

Alexandru
Alexandru are o experiență de peste 10 ani în mediul online, timp în care a publicat peste 5.000 de articole și a strâns cititori de prin toate colțurile lumii. Pasionat de artă și tehnologia viitorului, Alexandru scrie acum pentru NewsDealer. De asemenea, toate articolele de tip pamflet sunt semnate de Alexandru, care poate fi contactat pe adresa redacției, atât pentru a semnala "derapajele", dar și pentru colaborări.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *