AutoLifestyle

RAR Auto-Pass. Fără acest document nu mai poți înmatricula o mașină SH în România

Noul program, RAR Auto-Pass, implementat de Registrul Auto Român, care va furniza o garanţie referitoare la starea tehnică, kilometraj și alte eventuale deficiențe ale oricărui autovehicul înmatriculat în România, va fi lansat începând cu anul 2024, potrivit unui anunț făcut cu ocazia deschiderii Salonului Auto București (SAB) & Accesorii, de către directorul general al Registrului Auto Român, Mihai Alecu.

RAR Auto-Pass

„Avem în implementare un program, RAR Auto-Pass, care va fi disponibil de anul viitor. La cumpărarea oricărui autovehicul înmatriculat în România venim cu o garanţie asupra stării tehnice şi a kilometrajului, dar şi despre alte deficienţe constatate de specialiştii RAR.

Vreau să accentuez conştientizarea din partea pieţei, a clienţilor, în ceea ce priveşte starea tehnică a autovehiculului pentru că acesta este un factor foarte important în reducerea accidentelor pe drumurile publice”, a transmis Alecu, citat de Agerpres.

Potrivit legislației, RAR Auto-Pass va fi un document care va trebui eliberat la momentul vânzării unui autovehicul și va trebui prezentat cumpărătorului. Acest act devine obligatoriu din anul următor și va conține informații vitale despre kilometrajul mașinii, dar și despre istoricul accidentelor care au afectat sistemele de siguranță ale vehiculului respectiv.

Astfel, orice înmatriculare a unui autovehicul la mâna a doua nu va mai fi posibilă fără prezentarea acestei dovezi privind istoricul real și legal al mașinii.

„Pentru toate mașinile second hand, acest document va fi obligatoriu la vânzarea vehiculului. Vânzătorul e obligat să-l obțină de la RAR și să-l înmâneze cumpărătorului. În perioada următoare vor fi corelate datele de la service-uri, asiguratori, stații ITP și reprezentanțe RAR din toată țara. Și estimăm că din octombrie, 2024, acest serviciu va fi activ”, a declarat pentru ProMotor purtătorul de cuvânt al Registrului Auto Român, Roxana Dima.

Cei care sunt prinși că au modificat odometrul pot fi sancționați cu amendă de la 2.000 de lei până la 5.000 de lei, se mai arată în noua lege.

Ne poți urmări pe Google News, Facebook, Instagram, X, și YouTube

Alexandru
Alexandru are o experiență de peste 10 ani în mediul online, timp în care a publicat peste 5.000 de articole și a strâns cititori de prin toate colțurile lumii. Pasionat de artă și tehnologia viitorului, Alexandru scrie acum pentru NewsDealer. De asemenea, toate articolele de tip pamflet sunt semnate de Alexandru, care poate fi contactat pe adresa redacției, atât pentru a semnala "derapajele", dar și pentru colaborări.

.