Tech

Prețul abonamentului pentru YouTube Premium se mărește

Prețul unui abonament individual YouTube Premium crește cu 2 dolari. Va ajunge la  13,99 dolari pe lună în SUA, atât pentru clienții noi, cât și pentru cei actuali.
 
„Actualizăm prețul pentru abonații YouTube Premium și YouTube Music Premium din SUA pentru a continua să oferim servicii și caracteristici de înaltă calitate.
 
Credem că acest nou preț reflectă valoarea YouTube Premium, care le permite abonaților să se bucure de YouTube fără reclame, cu redare în fundal și offline și acces neîntrerupt la peste 100 de milioane de melodii cu aplicația YouTube Music,” se arată într-un comunicat.
 
Spre sfârșitul anului trecut, planurile Premium „Family” au fost majorate considerabil, ajungând la 22,99 USD/lună. Abonamentul anual, care a fost introdus în ianuarie 2022, ajunge la 139,99 dolari, cu o creștere de 20 de dolari. În comparație cu plata lunară, economisești 27,89 dolari.
 

YouTube a majorat ultima dată prețul YouTube Premium (numit anterior „Red”) în 2018, odată cu relansarea YouTube Music.
 
De asemenea, YouTube mărește prețul pentru Music Premium la 10,99 dolari pe lună, de la 9,99 dolari. Acest lucru nu este surprinzător în contextul în care Apple și Amazon au făcut mișcări similare în ultimul an. În plus, YouTube ia măsuri drastice împotriva ad-blockers.
 
Scumpirile din Statele Unite ar putea fi semnalul care să arate că urmează ca abonamentele să fie scumpite și în restul țărilor în care sunt disponibile aceste servicii.
 
Momentan, în România, YouTube Premium costă în continuare 26 de lei pe lună și include acces la YouTube Music, dar nu este exclus să urmeze scumpiri și în țara noastră. Orice creștere a prețului la nivel internațional va veni cu o notificare de 30 de zile în prealabil.
 
YouTube Premium elimină anunțurile publicitare (sprijinind în continuare Creatorii), permite redarea doar audio a videoclipurilor și descărcarea lor pentru acces offline. Printre alte caracteristici se numără o calitate de streaming Premium de 1080p, co-watching în Google Meet, posibilitatea de a testa caracteristicile în avans.

Ne poți urmări pe Google News, Facebook, Instagram, X, și YouTube

Alexandru
Alexandru are o experiență de peste 10 ani în mediul online, timp în care a publicat peste 5.000 de articole și a strâns cititori de prin toate colțurile lumii. Pasionat de artă și tehnologia viitorului, Alexandru scrie acum pentru NewsDealer. De asemenea, toate articolele de tip pamflet sunt semnate de Alexandru, care poate fi contactat pe adresa redacției, atât pentru a semnala "derapajele", dar și pentru colaborări.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *