Mediu

Înflorirea planctonului din Golful Thailandei duce localnicii la sapă de lemn

Sute de ferme de midii din Golful Thailandei sunt afectate de înflorirea neobișnuit de densă a planctonului care, potrivit oamenilor de știință, este accentuată de criza climatică.

Înflorirea planctonului din Golful Thailandei, influențată de încălzirea globală

Înflorirea planctonului în largul coastei de est a Thailandei creează o „zonă acvatică moartă”, ce reprezintă o amenințare pentru pescarii locali care cresc midii în aceste ape.

Biologii marini spun că în unele zone din Golful Thailandei există o cantitate de plancton de 10 ori mai mare decât cea normală, lucru ce sufocă viața marină și face ca apele să capete o culoare verde strălucitoare.

Coasta provinciei Chonburi este renumită pentru crescătoriile sale de midii, iar peste 80% din cele aproape 300 de parcele din zonă au fost afectate, a precizat Satitchat Thimkrajong, președintele Asociației de pescuit din Chonburi, potrivit The Guardian.

În mod normal, înflorirea planctonului are loc o dată sau de două ori pe an și durează de obicei două-trei zile, conform experțiilor. Procesul poate produce toxine care dăunează mediului sau poate ucide viața marină prin epuizarea oxigenului din apă și blocarea luminii solare.

Deși cauza înfloririi intense a planctonului rămâne neclară, oamenii de știință cred că poluarea și căldura intensă cauzată de schimbările climatice sunt de vină.

La începutul acestui an, în sudul Thailandei, înflorirea planctonului a cauzat moartea a mii de pești, ce au fost aduși de curenți pe plaja din provincia Chumphon.

La nivel mondial, valurile de căldură marină au devenit un motiv de îngrijorare tot mai mare, mii de pești morți ajungând pe plajele din Texas, iar experții au avertizat asupra înfloririi algelor de-a lungul coastei britanice ca urmare a creșterii temperaturii mării.

Ne poți urmări pe Google News, Facebook, Instagram, X, și YouTube

Basalău Fabian
Fabian are o experiență de peste 5 ani în online. A scris pentru publicații de renume în România, printre care ProSport și Digisport. Fabian este un pasionat al sportului, al artei și al tehnologiei. Este pasionat de social media și iubește să scrie!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *