Tech

Cum vor ști cercetătorii dacă inteligența artificială capătă conștiință

Progresul rapid al inteligenței artificiale (AI) crește posibilitatea ca aceasta să devină conștientă, lucru recunoscut chiar de către liderii din domeniul AI.

Chiar anul trecut, Ilya Sutskever, cercetător șef pentru OpenAI, compania din spatele chatbot-ului ChatGPT, a declarat pe Twitter că unele dintre cele mai avansate rețele de inteligență artificială ar putea fi „ușor conștiente”.

Importanța identificării conștiinței

Mulți cercetători spun că sistemele de inteligență artificială nu au ajuns încă destul de dezvoltate încât să capete conștiință de sine, dar ritmul de evoluție a AI cere crearea unei proceduri de identificare a conștiinței.

Un grup de 19 cercetători în neuroștiințe, filosofie și informatică au elaborat o listă de criterii care, dacă sunt îndeplinite, ar indica faptul că un sistem ar putea fi conștient.

Aceștia și-au publicat ghidul provizoriu de indentificare a inteligenței artificiale conștiente la începutul acestei săptămâni în arhiva de pretipărire arXiv1.

„Există o adevărată lipsă de discuții detaliate, fundamentate empiric și bine gândite despre conștiința AI”, a specificat coautorul studiului, Robert Long, filosof la Center for AI Safety, o organizație de cercetare non-profit din San Francisco, California.

Echipa subliniază importanța determinării nivelului de conștiință al unui sistem AI deoarece „acest lucru schimbă foarte mult modul în care noi, ca ființe umane, considerăm că acea entitate ar trebui tratată”, explică coautorul Megan Peters, cercetător în neuroștiințe la Universitatea din California, Irvine.

Robert Long este de părere că fiecare companie ce construiește sisteme avansate de inteligență artificială nu depune suficiente eforturi pentru a evalua nivelul de conștiință și întocmirea unei proceduri în cazul în care AI chiar devine conștientă.

Publicația științifică Nature a încercat să contacteze Microsoft și Google cu privire la evoluția AI. Google nu a răspuns, dar un purtător de cuvânt al Microsoft a declarat că dezvoltarea AI de către companie este axată pe asistarea productivității umane într-un mod responsabil, mai degrabă decât pe replicarea inteligenței umane.

„Sunt necesare noi metodologii pentru a evalua capacitățile acestor modele de inteligență artificială (n.r.- ChatGPT), în timp ce explorăm modul în care putem atinge potențialul maxim al inteligenței artificiale pentru a aduce beneficii societății”, a declarat purtătorul de cuvânt al Microsoft.

Cum ne putem da seama dacă AI capătă conștiință

Autorii studiului au pornit de la ideea că nivelul de conștiință este determinat de modul în care sistemele procesează informația. Această abordare se numește funcționalism computațional. De asemenea, au presupus că teoriile conștiinței bazate pe neuroștiințe, care sunt studiate prin scanări ale creierului și alte tehnici, pot fi aplicate la AI.

Pe baza acestor ipoteze, echipa a selectat șase dintre aceste teorii și a extras din ele o listă de indicatori de conștiință. Printre altele fiind selectată teoria spațiului de lucru global, mai exact oamenii și animalele folosesc multiple sisteme specializate, numite și module, pentru a îndeplini sarcini cognitive precum vederea și auzul. Modulele lucrează independent, dar în paralel, făcând schimb de informații și integrându-se într-un singur sistem.

Oamenii de știință sunt de părere că o persoană ar putea determina că un sistem de inteligență artificială are conștiință în cazul în care este descoperit un indicator derivat din această teorie.

Lucrarea nu reprezintă o procedură definitivă a modului de evaluare a conștiinței sistemelor de inteligență artificială, iar autorii încurajează alți cercetători să contribuie la perfecționarea metodologiei lor.

Echipa de 19 persoane a încercat să se folosească de noua procedură pentru a studia mai multe sistemele AI, dar au ajuns la concluzia că sistemele de inteligență artificială existente nu pot fi considerate ca fiind conștiente.

Ne poți urmări pe Google News, Facebook, Instagram, X, și YouTube

Basalău Fabian
Fabian are o experiență de peste 5 ani în online. A scris pentru publicații de renume în România, printre care ProSport și Digisport. Fabian este un pasionat al sportului, al artei și al tehnologiei. Este pasionat de social media și iubește să scrie!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *