Economie

Criza financiară din Liban. Băncile din Beirut și schema Ponzi

Libanul se confruntă cu o criză economică profundă, după ce guvernele succesive au acumulat datorii în urma războiului civil din 1975-1990, dar nu au avut prea multe de câștigat în urma cheltuielilor, notează Reuters. Băncile, esențiale pentru economia orientată spre servicii, sunt paralizate. Investitorilor li s-au blocat dolarii în conturi ori li s-a spus că fondurile pe care le pot accesa valorează acum o fracțiune din valoarea lor inițială. Moneda s-a prăbușit, iar o mare parte a populației se sinucide din cauza sărăciei.

Pentru început – Ce este schema Ponzi?

Schemă Ponzi este o operațiune investițională frauduloasă ce implică plata unor profituri deosebit de mari unor investitori de pe urma unor fonduri investite de alte persoane și nu de pe urma veniturilor pe care afacerea le-a generat în realitate. Băncile din Liban erau cunoscute pentru dobânzile mari pe care le ofereau la depozite, iar majoritatea investitorilor își țineau banii acolo. Practic, acest sistem nu aveam cu să țină, asta din cauza dobânzilor prea mari pe care le ofereau băncilor. Acum, țara este în colaps.

Prăbușirea financiară a Libanului, cunoscută, cândva, drept Elveția Orientului Mijlociu

Prăbușirea financiară a Libanului din 2019 este o lecție. Viziunea de reconstrucție a unei națiuni cunoscută cândva Elveția Orientului Mijlociu a fost gestionată prost, iar băncile ofereau împrumuturi cu puține restricții.

Centrul orașului Beirut, nivelat în timpul războiului civil, s-a ridicat, cu zgârie-nori construiți de arhitecți internaționali și centre comerciale șic pline de buticuri de designer care acceptau plata în dolari sau lire libaneze. Dar Libanul nu avea prea multe alte lucruri de arătat pentru un munte de datorii echivalent, la acea vreme, cu 150% din producția națională. Centralele sale electrice nu pot furniza energie 24 de ore din 24.

Cum s-a ajuns în această situație?

Unii economiști au descris sistemul financiar libanez ca fiind o schemă Ponzi reglementată la nivel național, în care se împrumută bani noi pentru a plăti creditorii existenți. Acest sistem funcționează până când banii proaspeți se termină. Dar cum a ajuns această națiune de aproximativ 6,5 milioane de locuitori la această situație? După războiul civil, Libanul și-a echilibrat conturile cu veniturile din turism, ajutorul extern, veniturile din industria financiară și generozitatea statelor arabe din Golf, care au finanțat statul prin creșterea rezervelor băncii centrale. Una dintre cele mai sigure surse de dolari a fost reprezentată de remitențele milioanelor de libanezi care au plecat în străinătate pentru a-și găsi un loc de muncă. Chiar și în timpul prăbușirii financiare mondiale din 2008, aceștia au trimis bani acasă. Însă remitențele au început să încetinească începând cu 2011, pe măsură ce disputele religioase din Liban au dus la un mai mare haos politic, iar o mare parte din Orientul Mijlociu, inclusiv Siria vecină, a intrat într-un haos de nedescris.

Statele musulmane sunnite din Golf, cândva susținători de încredere, au început să se îndepărteze din cauza influenței crescânde a Iranului în Liban, prin intermediul Hezbollah, un grup șiit libanez puternic înarmat a cărui putere politică a crescut. În 2016, când băncile au început să ofere dobânzi remarcabile pentru noi depozite de dolari – o monedă acceptată oficial în economia dolarizată – și dobânzi extraordinare pentru depozitele în lire libaneze. În alte părți ale lumii, investitorii obțineau randamente foarte mici. Având în vedere că lira libaneză fusese a fost de 1,500 raportată la un dolar timp de peste două decenii și putea fi schimbată liber la o bancă sau la casieria unui supermarket, ce era de pierdut? Dolarii curgeau din nou, iar băncile puteau continua să finanțeze cheltuielile.

Cum puteau băncile să ofere dobânzi atât de mari?

Libanul era încă disfuncțional din punct de vedere politic, și a rămas și fără președinte în cea mai mare parte a anului 2016. Dar banca centrală, Banque du Liban, condusă din 1993 de fostul bancher de la Merrill Lynch, Riad Salameh, a introdus „ingineria financiară”, o serie de mecanisme care au echivalat cu oferirea de dobânzi generoase băncilor pentru noi dolari.

A fost o tactică despre care bancherii spun că ar fi putut fi potrivită dacă ar fi fost urmată rapid de reforme – dar nu și dacă, așa cum a fost cazul, nu s-a întâmplat. Îmbunătățirea fluxurilor de dolari s-a reflectat în creșterea rezervelor valutare. Ceea ce a fost mai puțin evident – și este acum un punct de dispută – a fost o creștere a pasivelor. Potrivit unor estimări, suma datorată de banca centrală ar putea depăși valoarea activelor sale, ceea ce ar însemna că se confruntă cu pierderi semnificative. În același timp, costurile asociate serviciului datoriei Libanului au crescut considerabil, ajungând să reprezinte aproximativ o treime sau chiar mai mult din totalul cheltuielilor bugetare.

Ce a declanșat colapsul și Revoluția Whatsapp

Când statul avea nevoie să țină în frâu cheltuielile, politicienii au făcut risipă de bani pentru o creștere salarială în sectorul public înainte de alegerile din 2018. Iar eșecul guvernului de a realiza reforme a însemnat că investitorii străini au reținut miliarde de dolari din ajutorul pe care îl promiseseră. Scânteia finală a venit în octombrie 2019, cu un plan de taxare pentru WhatsApp. Cu o diasporă mare și un regim fiscal scăzut în Liban, înclinat în favoarea celor bogați, aplicarea unei taxe pe modul în care mulți libanezi țineau legătura era dezastruoasă. Protestele din Liban au fost iscate de decizia guvernului lui Saad Hariri de a aplica o taxă de 6 dolari pe lună pentru cei care folosesc serviciul WhatsApp. În spatele protestelor se află cauze economice mai profunde: alte taxe aplicate recent pe bunuri și servicii, un șomaj foarte ridicat, de peste 30% pe segmentul de vârstă până în 35 de ani, întreruperi zilnice vreme de cel putin trei ore ale furnizării electricității, a treia cea mai mare datorie publică din lume raportată la PIB.

Investitorii au început să se retragă ușor, iar dolarii au ieșit din Liban. Băncile nu mai aveau suficienți dolari pentru a plăti deponenții care stăteau la coadă afară, așa că și-au închis ușile. De asemenea, guvernul a intrat în incapacitate de plată a datoriei sale externe. Moneda s-a prăbușit, ajungând de la 1.500 raportată la un dolar înainte de criză, la un curs de stradă de aproximativ 23.000 la sfârșitul lunii ianuarie 2022, după ce la începutul lunii a atins 34.000. Și poate că nu era de ajuns, o explozie în august 2020 în portul Beirut a ucis 215 persoane și a provocat pagube de miliarde de dolari. Mai punem la socoteală și pandemia din acei ani, iar toate aceste lucruri nu au făcut decât să înrăutățească situația. După o contracție economică rapidă, datoria guvernamentală, după unele estimări, era de 495% din produsul intern brut în 2021.

Ne poți urmări pe Google News, Facebook, Instagram, X, și YouTube

Alexandru
Alexandru are o experiență de peste 10 ani în mediul online, timp în care a publicat peste 5.000 de articole și a strâns cititori de prin toate colțurile lumii. Pasionat de artă și tehnologia viitorului, Alexandru scrie acum pentru NewsDealer. De asemenea, toate articolele de tip pamflet sunt semnate de Alexandru, care poate fi contactat pe adresa redacției, atât pentru a semnala "derapajele", dar și pentru colaborări.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *