ActualitateSportTenis

„Back to business”. Simona Halep revine în tenis

Într-o zi semnificativă pentru cariera sa, marți, 5 martie, Simona Halep (32 de ani) a primit o veste extraordinară din partea Tribunalului de Arbitraj Sportiv. TAS i-a redus suspendarea inițială de la patru ani la doar nouă luni. Mai mult decât atât, magistrații Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) au decis, de asemenea, anularea probei de sânge din pașaportul biologic al Simonei Halep. Această decizie reprezintă o schimbare semnificativă în evoluția cazului său și deschide calea pentru un eventual revenire pe teren.

Simona Halep, gata să revină în tenis. „Abia aștept să mă întorc în circuit”

”De-a lungul acestui proces lung și dificil, mi-am menținut convingerea că adevărul va ieși în cele din urmă la iveală și că se va ajunge la o decizie corectă, deoarece sunt și am fost întotdeauna o sportivă curată. Credința mea în acest proces a fost pusă la încercare de acuzațiile scandaloase care mi-au fost aduse și de resursele aparent nelimitate care au fost aliniate împotriva mea.

Dar, în cele din urmă, adevărul a prevalat, chiar dacă a durat mult mai mult decât mi-aș fi dorit. Aș dori să le mulțumesc avocaților mei care au fost alături de mine și au crezut în mine de la început, și, mai important, vreau să le mulțumesc sponsorilor mei, fanilor și concurenților mei care au rămas alături de mine pe parcursul acestui proces lung și dificil.

Abia aștept să mă întorc în circuit”, a fost prima reacție a Simonei Halep, potrivit Euronews.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Simona Halep (@simonahalep)

Reamintim că pe 7 octombrie 2022, cariera Simonei Halep a fost stopată, odată cu anunțul suspendării sale provizorii în urma unui test efectuat la US Open 2022. Testul a indicat prezența unui produs interzis, roxadustat, o moleculă care stimulează producția de globule roșii și care este clasificată ca EPO (eritropoetină) în regulamentele Agenției Mondiale Antidoping (AMA/WADA).

Val de reacții din partea sportivilor

Bineînțeles, alături de Simona a fost mai toată lumea, inclusiv Boris Becker Chris Evert sau Patrick Mouratoglou.

Boris Becker a salutat decizia TAS: ”Yesssss Simo!!! Bine meritat!”

”Sunt fericită pentru ea! Am crezut mereu în nevinovăția ei!”, a transmis și Chris Evert.

Patrick Mouratoglou a spus: „Nedreptatea este incredibilă. Da, trebuie să se schimbe”.

Ne poți urmări pe Google News, Facebook, Instagram, X, și YouTube

Alexandru
Alexandru are o experiență de peste 10 ani în mediul online, timp în care a publicat peste 5.000 de articole și a strâns cititori de prin toate colțurile lumii. Pasionat de artă și tehnologia viitorului, Alexandru scrie acum pentru NewsDealer. De asemenea, toate articolele de tip pamflet sunt semnate de Alexandru, care poate fi contactat pe adresa redacției, atât pentru a semnala "derapajele", dar și pentru colaborări.

.