Politică

„Astăzi se termină cu șmecheria”. Guvernul Ciolacu a decis să-și asume responsabilitatea pentru măsurile fiscale adoptate

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a explicat că pachetul de măsuri fiscale și bugetare pentru care Guvernul își asumă răspunderea are ca scop principal reducerea risipei bugetare și corectarea unei situații în care cei cu resurse financiare considerau că sunt deasupra legii.

„Astăzi se termină cu șmecheria”

”Astăzi se termină cu șmecheria. De astăzi s-a terminat cu dubla măsură. S-a terminat cu privilegiile la stat, cu excepțiile peste excepții din mediul privat și mai ales, s-a terminat cu banii făcuți ușor din evaziune fiscală.

La fel ca toți românii, m-am saturat de ipocrizie, m-am săturat să aud că dacă n-ai privilegii, nu mai poți munci, sau dacă nu ai ajutoare de stat, subvenții ori facilități fiscale, dai faliment sau ai voie să încalci legea. M-am saturat să vad că unii își încasează lună de lună salariul fără să aibă performanță, iar alții să muncească pe rupte pentru acel salariu.

Trebuie să înțelegem că așa cum a fost până acum, statul român nu poate merge mai departe, nu mai putem să ne mințim unii pe alții, nu mai putem să cerem fără să dăm nimic în schimb, trebuie să punem tot sistemul pe baze corecte și echitabile pentru toți cei care muncesc, oriunde muncesc, la stat și la privat.

Măsurile cu care vin astăzi în fața Parlamentului au fost dezbătute îndelung, ele nu sunt o simplă reacție, în ultimele luni am avut un dialog public consistent.

Îmi asum răspunderea pentru un set de măsuri, dar suntem la începutul unei reforme mai ample, pe baze mai corecte și echitabile. E un efort național al României din 2023 pentru a avea o economie mai puternică și a trăi mai bine și în 2025 și 2030. A fost o dezbatere pe care nu o mai puteam amâna, am mers înainte cu mult curaj, curaj care a lipsit în ultimii zeci de ani în materie de reforme, timpul n-are răbdare cu noi.

Vin cu cea mai ambițioasă reformă de după Revoluție. E clar pentru toată lumea că ce a fost până acum nu a funcționat. Va fi mai multă cumpătare pentru bugetarii cu salarii mari. Vor fi mai puțini șefi, se vor desființa mii de posturi”, a transmis Marcel Ciolacu.

Consultă AICI Legea privind măsurile fiscale cu amendamente, 26 septembrie 2023

Ne poți urmări pe Google News, Facebook, Instagram, X, și YouTube

Alexandru
Alexandru are o experiență de peste 10 ani în mediul online, timp în care a publicat peste 5.000 de articole și a strâns cititori de prin toate colțurile lumii. Pasionat de artă și tehnologia viitorului, Alexandru scrie acum pentru NewsDealer. De asemenea, toate articolele de tip pamflet sunt semnate de Alexandru, care poate fi contactat pe adresa redacției, atât pentru a semnala "derapajele", dar și pentru colaborări.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *